Tranzacția dintre CE Oltenia și Tinmar, firmă care a fost supusă în ultimul timp mai multor controale ale instituțiilor statului român, în urma căreia urma să fie înființată o companie mixtă pentru construirea a patru parcuri fotovoltaice și a centralei electrice pe gaze naturale de la Turceni, a fost respinsă de principalul acționar al CE Oltenia, statul român, care deține o participație de 77,15%.
Într-o piață reglementată de la BVB marcată de o activitate de tranzacționare slabă, indicele BET a atins un nou maxim post-COVID.
Un total de circa 2 milioane de locuitori ai statului american California au rămas fără curent electric vineri seara, după ce principalul operator de transport și sistem energetic din stat a decis să efectueze prima întrerupere controlată de urgență a alimentării cu energie de la criza energetică din 2001 încoace.
Distribuție Oltenia, operatorul concesionar de distribuție a energiei electrice din sudul țării, parte a grupului ceh CEZ, anunță că, având în vedere situația actuală, ia măsuri din timp pentru a preveni situațiile care pot genera disconfort mărit pentru consumatorii de curent electric din aria sa de activitate.
La nivelul județelor Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea, 140 de echipe operative ale Distribuție Oltenia, operatorul concesionar al rețelei de distribuție de electricitate din regiune, și ale prestatorilor externi ai acestuia, se află în teren în vederea remedierii tuturor deficiențelor în alimentarea cu energie electrică generate de ninsorile abundente, cu depuneri mari de zăpadă și însoțite de viscol, transmite compania controlată de grupul ceh CEZ.
După un avans pe un nou maxim al acestui an, cumpărătorii au luat o pauză, iar în acest context deviațiile au fost minore la nivelul principalilor indici.
În contextul unei zile marcate de aversiune la risc pe piețele financiare internaționale, indicii principali de la BVB au pierdut aproape jumătate de procent. Impactul șocului extern s-a regăsit, însă, mai degrabă la nivelul volumelor.
Impulsul ascendent reaprins la debutul acestei săptămâni a avut astăzi o etapă de ezitare. Activitatea de trnzacționare marchează totuși prezența în piață a investitorilor. Cu închideri divergente, acțiunile bancare au cumulat schimburi de aproape 44 milioane lei.
După avansul consistent din ultimele sesiuni, indicii principali de la BVB au pierdut aproximativ 0,4%, pe fondul unei lichidități în scădere. Tranzacțiile cu acțiuni au fost doar cu puțin peste 17 milioane lei, un sfert din activitatea sporită de luni și joia trecută.
Mișcarea de revenire din minimele locale se prelungește pe bursa românească, iar astăzi indicele titlurilor lichide s-a apreciat cu aproape un sfert de procent. Titlurile Băncii Transilvania, cele mai tranzacționate, iar cele ale Romgaz au dificultăți în a recupera după impulsul descendent imprimat de informațiile cu privire la o eventuală plafonare a prețului gazelor naturale.
Într-o zi cu un rulaj moderat al pieței reglementate, pe piața deal am consemnat o tranzacție specială în valoare de 17,7 milioane lei pe titlurile SIF Oltenia.
Într-o sesiune preponderent negativă pentru ansamblul pieței, titlurile SIF au avut creșteri, ceea ce a tras în sus indicele financiar BET-FI pe un nou maxim post-criză. 2 emitenți din structura acestuia au ocupat și primele locuri în clasamentul tranzacțiilor.
Indicele reprezentativ BET al Bursei de Valori București a urcat cu 1%, pe fondul unuia dintre cele mai bune rulaje de la acest început de an, de aproape 54 milioane lei. A fost sesiunea de relaxare după consumarea rapidă a crizei guvernamentale.
Susținut de acțiunile bancare, raliul de început de an s-a reluat cu putere la BVB. Cotațiile au urcat în medie cu 1,6%.
Criza de energie din iarna trecută, când prețurile spot au explodat pe piața angro și au dus la insolvența și chiar falimentul unor furnizori importanți, a spulberat în bună măsură mitul în care se complăcea România de mai mulți ani, cum că nu avem nici un fel de probleme în a ne asigura necesarul de electricitate din producția internă chiar și în condiții de avans puternic al consumului.
Într-o zi cu evoluții negative la nivelul principalilor indici bursieri de pe piața românească de capital, 71% din transferurile din piața de acțiuni au fost realizate cu acțiuni bancare și ale fondurilor închise de investiții.
Indicii principali de la Bursa de Valori București au pierdut cu puțin peste jumătate de procent, cu un declin mai pronunțat, de peste 2%, pentru acțiuni precum Electrica, OMV Petrom și BRD Groupe Societe Generale.
Jumătate din rulajul de astăzi al pieței reglementate de la BVB a fost asigurat de tranzacțiile pe titlurile societăților de investiții financiare, care au crescut în medie cu 3%. „Numai ceva cu pragul poate fi”, spune un investitor.
După declinul susținut din ultima parte a lunii octombrie, bursa locală nu are forța unei reveniri, indicii având și astăzi închidere „roșie” în zona minimelor ultimelor 8 luni. Rulajele au fost azi concentrate pe cele mai lichide 2 acțiuni bancare, care au cumulat tranzacții de 27 milioane de lei, și un transfer de tip deal cu 7,57% din acțiunile Turism Felix.
Consiliul de Administrație al Electrica a decis numirea lui Cristian Bușu în funcție de președinte al CA, cu un mandat de un an. Acesta a ocupat această poziție din luna ianuarie a acestui an.
În primele 6 luni ale anului, Complexul a înregistrat un profit net de 307 milioane lei, față de pierderea de peste 138 milioane lei din primul semestru din 2016. Compania a profitat de secetă, de scumpirea amplă a energiei electrice pe bursa de profil OPCOM, dar și de absența din piață a unor concurenți majori, respectiv centrala OMV Petrom de la Brazi și reactorul 2 al centralei nucleare Cernavodă a Nuclearelectrica.
Într-o zi în care cea mai importantă bursă europeană, cea de la Frankfurt, a fost închisă de Ziua Națională a Germaniei, investitorii de la BVB au preferat să rămână în expectativă. Volumele au fost mai mici de 20 milioane de euro, iar oscilațiile la nivelul indicilor, nesemnificative.
Deși bursele europene mature au avut o zi predominant pozitivă, la BVB indicii principali au pierdut aproape jumătate de procent. Cea mai lichidă societate de astăzi, cea a BRD Groupe Societe Generale, a suferit un recul de 1,42%, până la un minim al ultimelor aproape 4 luni.
Piața de capital românească a avut o ședință de tranzacționare pozitivă la nivelul cotațiilor și cu rulaje bune , distribuite mai echilibrat între mai mulți emitenți.
Rezultatul a venit ca urmare a avansului producției de cărbune și de electricitate, a măsurilor de restructurare luate de companie, dar și a majorării semnificative a prețurilor de vânzare a energiei electrice pe bursa de profil OPCOM.